Modernizarea exploataţiilor agricole
Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole va fi lansată în a doua sesiune din acest an, de la 1 octombrie şi până la 29 octombrie 2010. Obiectivul general al măsurii este creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane, a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare.
Începând cu 2010, alocarea financiară se face distinct pentru sectorul vegetal şi pentru sectorul de creştere a animalelor. Beneficiarii eligibili care pot primi aceste fonduri nerambursabile sunt: persoanele fizice, persoanele juridice autorizate în baza OUG44/2008, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni sau societăţi colective, societăţi cu răspundere limitată, societăţi agricole, societate cooperativă agricolă, grupul de producători sau cooperativele agricole.
Prin măsura 121 se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de 40 – 75% din valoarea eligibilă a proiectului, la care trebuie să se adauge contribuţia privată. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 121 este de 5000 de euro iar valoarea maximă a cofinanţării publice este de 800.000 euro. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăşi 2.000.000 euro.
Beneficiarii acestor fonduri vor face investiţii corporale sau necorporale cum ar fi:
- construcţia sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă;
- construirea sau modernizarea infrastructurii interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi;
- construirea sau modernizarea fermelor de taurine pentru lapte;
- construcţia sau modernizarea serelor, achiziţionarea sau achiziţionarea in leasing de noi mijloace de transport specializate;
- înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile şi înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă;
- înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni; înfiinţarea pepinierelor de viţă de vie, pomi fructiferi şi arbuşti, alţi arbori;
- investiţii pentru producerea şi utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei;
- investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă;
- investiţii în apicultură; investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire;
- costurile generale ale proiectului, cum ar fi taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitate.
La această sesiune, sectoarele prioritare în creşterea animalelor sunt:
- bovinele pentru lapte, porcinele pentru reproducţie şi pasările;
- ovinele şi caprinele şi porcinele pentru îngrăşat.
În sectorul vegetal, prioritare sunt în ordine:
- legumele;
- pepinierele şi plantaţiile de pomi, arbuşti fructiferi, căpşunării;
- pepinierele şi plantaţiile de viţă de vie pentru vin şi struguri de masă;
- culturi de cămp;
- culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă.